Te căsătorești anul acesta iar printre planurile referitoare la pregătiri vrei să incluzi și o rutină de îngrijire a tenului? Cu siguranță îți vei mulțumi dacă te vei apuca de această rutină pentru tenul tău din timp, iar în cazul în care ai deja o serie de tabieturi pe care ai vrea să le menții, poți descoperi în cele ce urmează câteva sfaturi de care ai putea să ții cont.
Mai mult, dacă te confrunți cu anumite probleme sau afecțiuni ale tenului, este indicat să apelezi din timp la opinia unui medic dermatolog pentru tenul tău, astfel încât eforturile tale să fie recompensate cu rezultatele așteptate.
Iată care sunt pașii unui plan de îngrijire a tenului înainte de nuntă:
-
Identifică rezultatele pe care vrei să le obții pentru tenul tău și pune-le în balanță cu timpul rămas până la nuntă
Dacă până în prezent nu ai pus foarte mult accent pe tenul tău și vrei să faci din asta o prioritate cel puțin până în ziua nunții tale, calculează care este perioada de timp rămasă până la evenimentul tău, dar și care sunt rezultatele pe care vrei să le obții. De exemplu, dacă urmezi un tratament de estompare a ridurilor fine, acesta nu va da rezultate peste noapte, la fel ca și în cazul în care vrei să urmezi un tratament împotriva acneei. De aceea, cu cât te apuci mai devreme, cu atât ai mai multe șanse ca tenul tău să arate așa cum ți-ai propus, asta dacă vrei să tratezi o anumită problemă sau să schimbi ceva.
-
Consultă un dermatolog, în măsura în care consideri că ai o problemă cu tenul pe care ai vrea să o rezolvi
În cazul în care te confrunți cu acnee, cu dermatită, cu hiperpigmentare, cu o piele foarte sensibilă care se irită ușor în contact cu anumiți factori sau cu o altă afecțiune care-ți dă bătăi de cap – cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să ceri părerea unui specialist, nicidecum să te apuci singură de tratamente pentru tenul tău. Altfel, poți risca să alegi produse total nepotrivite tipului tău de ten sau problemei tale și poți înrăutăți situația. Respectă tratamentul sau indicațiile date de către medicul dermatolog și evită să folosești produse cosmetice de o calitate îndoielnică.
-
Setează-ți anumite obiceiuri sănătoase pentru tenul tău și elimină-le, pe cât posibil, pe cele nocive
Hidratarea, orele de somn suficiente și alimentația sănătoasă sunt trei aspecte esențiale de care ar trebui să ții cont pentru tenul tău, așadar încearcă să aloci atenție fiecăruia dintre acestea.
Nu uita să bei zilnic minimum 2 litri de apă și să dormi cele 8 ore pe noapte, dacă vrei ca tenul tău să se prezinte sănătos și odihnit și asta nu doar cu câteva zile/săptămâni înaintea nunții, deoarece este posibil ca efortul să nu fie unul suficient pentru cele mai bune rezultate.
Nu uita că frumusețea vine din interior, atât la propriu, cât și la figurat, iar în definitiv, modul în care ai grijă de tine printr-o alimentație sănătoasă are un impact și asupra pielii tale.
Consumul de alcool în exces, fumatul și nopțile nedormite își pun amprenta și pe aspectul tenului și trebuie, pe cât posibil, eliminate din obiceiurile tale, mai ales în perioada de dinaintea nunții, dacă vrei să ai certitudinea că ai făcut eforturi pentru a avea un ten sănătos și luminos.
-
Ferește-te de tratamente noi și proceduri invazive în apropierea nunții
Dacă ai în plan să apelezi la tratamente invazive sau care presupun o perioadă de recuperare, asigură-te că le faci conform indicațiilor medicilor și că acestea nu se desfășoară în imediata apropiere a nunții, deoarece există riscul ca până atunci pielea ta să nu aibă suficient timp de refacere.
De asemenea, nu încerca produse cosmetice noi pentru tenul tău sau alte tipuri de tratamente în zilele de dinaintea nunții, pentru a evita potențialele efecte necunoscute și nedorite.
Solarul în exces, folosirea autobronzantului, pigmentarea sprâncenelor, chiar și epilatul cu ceară sunt proceduri care trebuie făcute într-un interval de timp potrivit, astfel încât pielea ta să aibă timpul necesar pentru refacere sau tu să te poți acomoda cu eventualele schimbări.
Nu uita și că nopțile nedormite în perioada apropiată de nunta ta pot lăsa urme vizibile, așadar pune foarte mult accent pe odihnă și relaxare, deoarece rezultatele se vor vedea!
-
Respectă o rutină zilnică de îngrijire pentru tenul tău
Fie că vorbim de un tratament recomandat de medicul dermatolog, fie că vorbim de rutina ta clasică de îngrijire a unui ten normal, este indicat ca în perioada de dinaintea nunții, să nu renunți la aceste deprinderi.
Demachierea corectă pentru tenul tău în fiecare zi, împreună cu o hidratare potrivită, îngrijirea specială a pielii din jurul ochilor, hidratarea buzelor – toate sunt elemente care, corelate, îți vor oferi rezultatele dorite.
Folosește cosmetice recomandate de dermatologi, de calitate și potrivite tipului tău de ten și, în general, mai ales când se apropie data nunții, evită să schimbi produsele pe care le utilizezi cu regularitate și la care tenul tău a reacționat bine.
-
Gestionează cât poți de bine situațiile cauzatoare de stres
Studiile de specialitate au demonstrat în repetate rânduri că stresul se face de multe ori vinovat și de felul în care este afectat aspectul nostru fizic. Se poate întâmpla ca în perioadele în care suntem foarte stresați, în corpul nostru să se declanșeze și mai multe afecțiuni inflamatorii – de tipul eczemelor, psoriazisului, etc. Stresul are, pe lângă alte efecte negative, și capacitatea de a slăbi sistemul imunitar, ceea ce poate duce la apariția mai multor afecțiuni sau chiar la agravarea unora deja existente.
Învață să te relaxezi, să delegi anumite atribuții referitoare la organizarea nunții dacă simți că nu mai poți face față întregului set de task-uri și să te menajezi și din punct de vedere psihic. Îți vei mulțumi ulterior pentru că ai știut să ai grijă de tine și implicit de pielea ta! 🙂
Tu ce tratamente ai în plan pentru tenul tău? Lasă-ne răspunsul în comentarii.