Momentul în care legătura dintre cei doi miri este sfințită se numește cununie religioasa, iar pentru mulți pașii făcuți către altar rămân cea mai importantă parte a evenimentului.

Deși de cele mai multe ori suntem mai preocupați de latura materială a lucrurilor, de cum vor arăta restaurantul, dansul mirilor, invitațiile, mărturiile și tortul, până la urmă tot ce se află în interiorul nostru contează cu adevărat. Latura spirituală ocupă un loc esențial în viața noastră, iar iubirea din sufletele a doi oameni trebuie să fie atât de mare încât să ajungă să fie binecuvântată într-un loc sfânt, pentru o fericire deplină.

Dacă urmează să treci pragul bisericii pentru a-ți declara în fața lui Dumnezeu iubirea și devotamentul în căsnicie, trebuie să știi că, la organizarea cununiei, importantă devine și alegerea preotului potrivit pentru tine. La alegerea acestuia nu este necesară doar relația pe care o ai cu el, ci și părerea nașilor, bugetul de care trebuie să ții cont și chiar și amplasarea bisericii.

Fotografie realizată de Mihai Constantinescu

5 idei pentru a-ți găsi preotul pentru o cununie religioasa perfectă

1. Caută locația bisericii

În principiu, organizarea unei nunți astăzi pornește cu stabilirea locului în care se va desfășura petrecerea din seara nunții, asta pentru că rezervările restaurantelor se fac din timp (chiar și cu un an, un an și ceva înainte de eveniment).

Imediat după aceasta însă, mirii trebuie să se gândească și la biserică, pentru că în caz contrar riscă să nu găsească un preot disponibil în data nunții stabilite de ei. Astfel că alegerea locației bisericii vine oarecum la pachet și cu preotul, cu toate că poate fi sau nu cunoscut de către miri.

Mulți își doresc ca biserica să nu fie foarte îndepărtată de local, tocmai pentru a se putea deplasa rapid spre petrecere, în urma cununiei religioase. Iar acest lucru face posibilă și alegerea preotului, mai mult sau mai puțin potrivită. Ar fi bine, totuși, ca la întâlnirea cu preotul de la biserica pe care ți-o dorești, să fii atent la disponibilitatea lui de a păstra o relație cât mai apropiată de tine, pentru a ști din timp dacă îți poate deveni cu adevărat duhovnic în noua ta viață.

Fotografie realizată de Ionuț Gheonea

2. Poți apela la propriul duhovnic

Dacă simți că ai o relație specială cu duhovnicul la care obișnuiai să mergi în trecut, dacă cel cu care te căsătorești își dorește să aibă parte de o slujbă realizată de propriul preot sau, în cel mai fericit caz, dacă tu și cel de lângă tine aveți deja un duhovnic la care mergeți împreună și care vă este un părinte spiritual desăvârșit, poți apela la el pentru oficierea cununiei.

Relația cu preotul vă va fi de ajutor în căsnicia care urmează!

3. Caută un preot cu har

Deosebit de importantă este conexiunea spirituală cu divinitatea în ziua nunții, iar preotul are un rol bine definit în acest sens. El poate sau nu să-i facă pe miri să simtă legătura specială cu Dumnezeu.

De aceea, ar trebui să cauți un preot cu experiență, dar mai ales cu har. Cu siguranță, îți este cunoscut deja acel tip de preot a cărui slujbă este parcursă rapid, într-un mod mecanic și lipsită de intensitatea emoției transmise.

Ai grijă ca alegerea ta în privința duhovnicului să țină cont și de acest aspect!

4. Consultă-te cu nașii

De regulă, nașii sunt cei care se ocupă de plata cununiei religioase. În semn de respect și de recunoștință, mirii ar trebui să se consulte și cu aceștia pentru a găsi preotul potrivit.

Mai mult decât atât, discuția cu nașii le poate veni în ajutor mirilor, întrucât aceștia au o experiență în organizarea unei nunți, și le poate aduce și lor o mare bucurie, simțindu-se implicați.

Fotografie realizată de Andrei Dumitrache

5. Ține cont de prețul impus de preot

Atenția la detalii rămâne prioritară și pentru cununie religioasa. Deși nașii plătesc taxele impuse de preot, mirii ar putea să ia în considerare limitele bugetului din partea nașilor și să facă alegeri care să nu îi pună pe aceștia din urmă în situații neplăcute.

Nu uita că, în funcție de biserică, de preot, dar și de serviciile pe care slujba le include, cum ar fi un cor impresionant, de exemplu, prețul poate varia destul de mult.

***

În cele din urmă, alegerea preotului potrivit nu este un lucru ușor, iar pe drumul către o cununie religioasa memorabilă te vor ajuta aspectele prezentate mai sus.