Este de la sine înțeles că, pe lângă bucuria ocaziei, planificarea unei nunții implică un efort și o logistică poate peste măsură, iar una dintre cele mai mari bucurii ale cuplului este aceea de a se simți bine alături de invitații la nuntă în ziua marelui eveniment. Totuși, în unele cazuri, lucrurile nu ies așa cum au fost calculate, fiind uneori date peste cap chiar de către unii dintre oaspeți, prin comportamentul deplasat.
Pentru a preîntâmpina aceste mici momente stânjenitoare și pentru a asigura un parcurs cât mai plăcut al evenimentului, prezentăm mai jos unele dintre cele mai frecvente greșeli făcute de către invitații la nuntă, dar și modalități prin care acestea pot fi evitate:
Greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă. Confirmă târziu sau nu confirmă participarea
Una dintre cele mai des întâlnite greșeli și totodată una dintre cele mai frustrante pentru miri este aceea de a nu confirma sau infirma participarea la nuntă. Viitorii miri au nevoie să contureze din timp lista persoanelor participante la eveniment, iar pe măsură ce timpul trece, organizarea devine mai dificilă.
Bineînțeles, sunt și cazurile ceva mai rare, dar și mai puțin plăcute, în care unii dintre invitați confirmă prezența la nuntă și ulterior nu mai apar, fără să ofere nicio justificare. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.
SFAT: Se recomandă respectarea termenului RSVP trecut pe invitație, iar în cazul apariției vreunei schimbări în program, anunțarea acesteia cât mai rapid către protagoniști.
Oferă sfaturi/sugestii nesolicitate sau critică alegerile viitorilor miri
Deși poate avea la bază intenții bune, acest obicei pune presiune inutilă pe viitorii miri sau poate să ofere senzația de îndoială asupra organizării nunții.
Părerile despre locația evenimentului, despre orele de desfășurare, despre lista de invitați sau despre orice alte aspecte ce țin de nuntă nu trebuie împărtășite decât atunci când sunt solicitate.
Protagoniștii nunții sunt deja stresați cu organizarea și cu emoțiile de dinaintea evenimentului, iar sfaturile și chiar criticile nu sunt binevenite în acest context.
Greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă. Asaltează mirii cu întrebări în ziua nunții
Un alt exemplu de gest care pune presiune pe miri este legat de asaltul din ziua nunții, cu întrebări despre locație, ora, parcare, cod vestimentar. În general, toate aceste informații ar trebui să fie trecute pe invitație, iar în cazul în care există nelămuriri, acestea trebuie clarificate cu măcar câteva zile înainte.
Ziua nunții oferă multe emoții, dar și un program încărcat: ședințe de machiaj și coafor, pregătirea ținutei, ședința foto, respectarea orelor stabilite. Prin urmare, nu este indicat ca în acele momente, mirii să fie solicitați pentru astfel de explicații. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.
Întârzie la ceremonia religioasă
Dacă la petrecerea nunții este permisă o relativă întârziere, în cazul ceremoniei religioase sau al cununiei civile, orele stabilite trebuie respectate întocmai. Întârzierea nu este considerată, așadar, doar o lipsa de respect, ci este și foarte vizibilă în astfel de contexte.
Pentru a nu deranja parcursul evenimentului și pentru a surprinde momentul fericit, se recomandă respectarea orei de pe invitație și reperarea din timp a tuturor detaliilor despre parcare, locație, etc.
Greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă. Transmit live sau publică fotografii pe rețelele de socializare
Nunta nu reprezintă o competiție de stories pe Instagram și nici pretext pentru poze inedite împărtășite cu toți urmăritorii. Fie că vorbim despre ceremonia religioasă sau despre petrecerea de după, este important să înțelegem că mirii au, cel mai probabil, un fotograf profesionist care se ocupă cu imortalizarea celor mai frumoase momente.
În plus, este posibil ca unele fotografii să nu fie pe placul protagoniștilor sau ca aceștia să nu-și dorească să facă public evenimentul lor.
Atâta vreme cât nu sunt rugați de către miri să facă acest lucru, invitații nu ar trebui să posteze imagini de la nuntă (mai ales cu mirii) sau să intervină în activitatea fotografului oficial. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.
Nu respectă codul vestimentar
De cele mai multe ori, codul vestimentar este menționat pe invitația de nuntă. Acesta poate fi „formal”, „elegant” sau „tematic”, iar invitații trebuie să-l respecte, pentru a oferi evenimentului un cadru armonios.
Unele doamne aleg în mod eronat să poarte o ținută albă, gest ce poate fi interpretat drept lipsă de tact sau chiar o tentativă de a atrage atenția.
Indiferent de context, blugii, adidașii, șepcile și alte articole de acest tip nu își au loc în cazul ținutei de nuntă.
Greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă. Își schimbă locurile de la mese
Deși poate părea un gest minor, schimbarea așezării la mese poate da peste cap organizarea evenimentului. Mirii sunt cei care analizează atent, înainte de nuntă, cum ar trebui să arate schema meselor, în funcție de mai multe aspecte: cine cu cine se înțelege, cine nu ar trebui să stea împreună, cine vine cu copii, cine are probleme de mobilitate, etc. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.
ȘTIAȚI CĂ: organizarea meselor reprezintă una dintre cele mai delicate și consumatoare de timp părți ale planificării unei nunți?
Au un comportament nepotrivit, expansiv
Utilizarea continuă a telefonului mobil, vorbitul și râsul la un nivel foarte ridicat, glumele acide, intervențiile nesolicitate – toate aceste gesturi pot fi nepotrivite în cazul unei nunți, fie că ne raportăm la petrecerea de nuntă, fie la ceremonia religioasă (unde cumpătul ar trebui să fie și mai mare).
Din dorința de a fi „sufletul petrecerii” sau din nevoia de atenție sau de afirmare, unii invitați pot avea acest tip de comportament expansiv, considerat deranjant mai ales atunci când nu au titlul de protagoniști ai evenimentului.
Greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă. Țin discursuri neanunțate
Un exemplu de gest supărător poate fi și un discurs neanunțat. În general, dacă unul dintre invitați dorește să aibă o astfel de intervenție pe parcursul evenimentului, este recomandat ca momentul să fie discutat în prealabil cu viitorii miri.
Se recomandă atenție la context, la limbaj și la detalii, întrucât aceste momente sunt despre miri, și nu despre cel care ține discursul. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.
Consumă prea mult alcool
Dacă unul sau două pahare de vin pot destinde atmosfera, alta este situația în care un invitat consumă alcool în exces, făcându-se remarcat prin dans agresiv, glume nepotrivite și alte tipuri de comportamente.
Acesta poate fi unul dintre cele mai deranjante gesturi ale invitaților în cadrul unei petreceri de nuntă, cu atât mai mult cu cât pot pune în pericol reușita acesteia.
Participarea la o nuntă presupune onorarea unui moment unic din viața cuiva. Reușita evenimentului poate depinde de fiecare invitat în parte, iar atâta vreme cât comportamentul este axat pe atenție și respect, totul ar trebui să decurgă ca la carte, iar evenimentul să devină unul memorabil într-un sens pozitiv. De trecut pe lista de greșeli pe care le fac mereu invitații la nuntă.