Pregătirile pentru nunta ta au început odată cu stabilirea datei în care va avea loc evenimentul, iar acum urmează să alcătuiești lista cu invitați, să găsești locația perfectă și, nu în ultimul rând paleta de culori pentru nuntă.
Unul dintre cei mai importanți pași pe care-i vei face în procesul de organizare este să stabilești paleta de culori pentru nuntă în care te vei încadra pentru nunta ta, deoarece de aici pleacă o mulțime de idei pentru tot ce înseamnă invitații, alte elemente de papetărie precum place cardurile, meniul, lista cu aranjarea meselor, culoarea fețelor de masă, a farfuriilor, tonurile de bază pentru candy bar, buchetul miresei, mărturiile și multe altele.
Practic, o mulțime de viitoare alegeri depind de cea mai potrivită paletă de culori pentru nunta ta. Iată cum poți lua cele mai inspirate decizii în acest sens:
Numărul de nuanțe potrivite pentru paleta de culori pentru nuntă
Întâi de toate, va trebui să faci o selecție a unui număr de nuanțe pe care ai vrea să le folosești pentru decorul tău, iar specialiștii sunt de părere că acesta nu ar trebui să fie mai mare de 5.
Paleta de culori pentru nuntă trebuie să se potrivească din punct de vedere cromatic, astfel încât povestea nunții tale și a decorului să fie exprimată așa cum trebuie. De exemplu, este posibil să-ți placă foarte mult rozul pudră și bejul, însă pentru un aspect cât mai plăcut al decorului să fie nevoie să folosești poate și nuanțe de verde pal sau un galben canary.
Setează-ți o idee de la care să pornești
În momentul în care te apuci să alcătuiești paleta de culori pentru nuntă, este indicat să te concentrezi pentru început pe unul sau pe 2-3 elemente de bază pe care ți-ai dori să le ai prezente în decorul evenimentului tău. Dacă îți plac foarte mult bujorii, pornind de la această idee și de la culorile bujorilor (alb, roz deschis, roz închis, burgundy), poți lăsa imaginația să te ghideze ulterior către culorile complementare.
Există o anumită culoare preferată atât de tine, cât și de partenerul tău? Există un loc pe care veți vrea să-l transpuneți în decorul nunții voastre? Pornind de la aceste răspunsuri, restul ideilor s-ae putea să vină de la sine 🙂
Paleta de culori pentru nuntă. Culori în funcție de anotimpul în care are loc nunta
Unul dintre factorii care dictează paleta de culori pentru nuntă este anotimpul în care are loc evenimentul. Este limpede că în cazul unei nunți de iarnă, se vor potrivi total alte culori comparativ cu acelea folosite pentru o nuntă de primăvară sau de vară. Toamna, de exemplu, vine cu un adevărat spectacol de culori ale naturii – nuanțe care de altfel pot fi folosite și în cazul decorului de nuntă.
Nunțile de primăvară și de vară se pretează cât se poate de bine la palete de culori luminoase, naturale și neutre. În ceea ce privește anotimpul cel mai cald, să nu uităm nici de nuanțele mai aprinse, de inspirație exotică.
Toamna poate fi momentul ideal pentru a alege culori în nuanțele strugurilor, ale frunzelor ruginii, nuanțe de portocaliu, maro și chihlimbar.
Iarna poate fi ocazia perfectă pentru a merge pe ceva cât se poate de clasic (alb-negru) sau pe o paletă de culori care să reflecte într-o manieră cât se poate de potrivită sezonul sărbătorilor (auriu, albastru închis, roșu, verde intens).
Culori în funcție de locația evenimentului
Unul dintre cele mai bune puncte din care poți să pornești atunci când vrei să stabilești paleta de culori pentru nuntă poate fi chiar locația evenimentului. Dacă nunta are loc undeva pe o plajă, la malul mării, este limpede că te vei putea folosi fără probleme de nuanțe de crem, alb, albastru, maro. Stabilește care este fondul locului și de acolo încearcă să-ți imaginezi care sunt cele mai potrivite culori pentru a fi încadrate în peisaj.
Poate urmează să te căsătorești într-o curte, în aer liber, înconjurată de o livadă de pomi înfloriți sau poate ai ales ca petrecerea de nuntă să aibă loc într-un hambar rustic – pornind de la aceste locuri minunate, schema de culori poate veni de la sine.
Paleta de culori pentru nuntă. Culori în funcție de tematica nunții
Dacă ai în plan să mergi pe varianta unei nunți cu tematică, aceasta va decide, automat, și paleta de culori pentru nuntă. De exemplu, vrei o nuntă în stil country, astfel că decorul va putea conține culori precum galben pai, maro, ruginiu, verde, portocaliu.
O nuntă în stil boho chic poate găzdui perfect un decor în nuanțe de alb, crem, portocaliu rusty, piersică sau o combinație între albastru navy și burgundy. În acest caz, mai merg foarte bine și nuanțele de verde sage, combinate cu alb, crem, maro.
Iei în calcul să organizezi o nuntă cu tematică exotică? Gândul te poate duce către culorile orhideelor, către portocaliul aprins al florii de strelitzia, către verdele-jungle, către portocaliul papaya, către galbenul banana și alte nuanțe de acest fel.
Relaxează-te și ai încredere în alegerile tale
Știm cu toții că organizarea unei nunți vine la pachet cu suficient de mult stres, în mod particular pentru viitoarele mirese, motiv pentru care îți recomandăm ca în tot acest proces să nu uiți de nevoile tale, de relaxare, de lucrurile care-ți plac. Cine știe, poate chiar din lucrurile mici și din activitățile tale preferate, se poate ivi și inspirația! Dacă totuși ceva te face să te simți neîncrezătoare în alegerile tale, apelează cu încredere și la sfaturile unui specialist în domeniu sau inspiră-te de pe rețele precum Pinterest, unde există idei nelimitate la acest capitol pentru paleta de culori pentru nuntă.